Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cât timp are la dispoziție „Avia Invest” ca să întoarcă statului Aeroportul

Pe agenda Consiliului Suprem de Securitate care s-a reunit astăzi în ședință a figurat și subiectul privind întoarcerea în gestiunea statului a Aeroportului Internațional Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 aug - Sputnik. Președintele Igor Dodon susține că în condițiile în care „Avia Invest” nu a depus în termenul stabilit garanția de bună executare a lucrărilor, Guvernul a avut un motiv întemeiat să ceară reîntoarcerea Aeroportului în gestiunea statului, prin rezilierea contractului de concesionare. 

„(...) Pe data de 8 iulie - Guvernul a notificat că reziliază contractul de concesionare. Investitorul are 180 de zile ca să restituie acest obiectiv statului. În prezent de toate procedurile în acest se ocupă Agenția Proprietății Publice și Ministerul Justiției”, a declarat Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate. 

Amintim că Avia Invest s-a adresat pe 24 iulie la Institutului de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm cu solicitarea de aplicare a măsurilor de asigurare în cauza inițiată anterior. Compania și-a exprimat dezacordul față de achitarea în contul statului a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful perceput per pasager la plecare, precum și față de notificarea de reziliere a contractului de concesiune emisă de Agenția Proprietății Publice pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. 

Reacție la decizia Curții de Arbitraj de la Stockholm privind concesionarea Aeroportului

Agenția Proprietății Publice a menționat că Avia Invest nu a executat obligațiile contractuale de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru etapa I investițională, cât și pentru etapa II. Compania a acumulat restanțe de aproximativ 66.2 milioane de euro.

În data de 6 mai, Autoritatea Aeronautică Civilă a solicitat intentarea unui dosar pe numele ”Avia Invest” SRL, pentru a recupera datoriile. Ulterior, la începutul lunii iulie, Agenția Proprietății Publice i-a cerut companiei concesionare „Avia Invest” să restituie bunurile Aeroportului Internațional Chișinău. APP anunță că a reziliat contractul de concesiune a activelor şi a terenului aferent. În aceeași zi, premierul Ion Chicu a declarat că „Avia Invest”, concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău, are la dispoziție 180 de zile pentru a contesta decizia de desfacere a contractului de concesiune a activelor şi a terenului aferent obiectivului care i-a fost adusă la cunoștință de Agenţia Proprietăţii Publice (APP). 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova