CHIȘINĂU, 12 aug - Sputnik. Agricultorii continuă să protesteze și astăzi. Aceștia au blocat în mod organizat mai multe drumuri naționale, la ora prânzului. De altfel, ei nu au plecat acasă de aseară - și-au petrecut noaptea în stradă.
Fermierii spun că așteaptă o reacție din partea premierului Ion Chicu. După ce se vor încheia acțiunile de astăzi, ei se vor întruni într-o ședinta comună și vor stabili ziua în care vor veni cu tehnica agricolă la Chișinău, pentru a continua protestul.
Aceasta este deja a treia zi de proteste ale agricultorilor. Ieri fermierii au blocat drumul Chișinău - Căușeni timp de 20 minute. La fel s-a întâmplat în raionul Hâncești. Astfel, în zona satului Rusca s-au format coloane de mașini din ambele direcții.
Fermierii le cer autorităților alocarea unor despăgubiri de 3000 de lei pentru un hectar pe care au fost plantate culturi cerealiere afectate de vremea nefavorabilă.
Mai mult, ei solicită să fie simplificată procedura de acordare a comensațiilor - cer ca acestea să fie eliberate doar în baza actelor eliberate de comisiile pentru situații excepționale și administrațiile publice locale.
O altă revendicare este instituirea stării de urgență în agricultură în zonele de centru și sud ale țării. În acest sens, ei solicită să le fie eliberate certificate de stare de forță majoră pentru a putea reeșalona datoriile față de creditori.
Fermierii cer și aprobarea unui nou regulament cu posibilitatea de restituire a TVA-ului acumulat de ani de zile în cont pentru a achita datoriile furnizorilor.
Pe lângă toate cele enumerate mai sus, agricultorii îi cer statului să-i scutească de plata impozitelor salarial și funciar și o vacanță fiscală pentru primele 6 luni ale anului 2021.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova