Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vor fi sau nu amendați agricultorii care protestează astăzi: Ce spune șeful IP Căușeni

Vor fi sau nu amendați fermierii care protestează astăzi în sudul țării: iată ce spune șeful Inspectoratului de Poliție Căușeni - detalii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 iul - Sputnik. Fermierii care protestează astăzi în sudul țării ar putea fi amendați pentru nerespectarea distanței sociale și pentru că nu au purtat măști de protecție, dar și pentru blocarea drumului. O declarație în acest sens a fost făcută de comisarul IP Căușeni, Ion Balcan.

”În funcție de obiecțiile și de încălcările care vor fi. Totul va fi în funcție de numărul plângerilor care vor fi înregistrate”, a precizat comisarul.

Totodată, reprezentantul legii a declarat că scopul Poliției nu este de a amenda cetățenii ci de a preveni încălcările. De asemenea, Balcan a declarat că ei înțeleg problemele cu care se confruntă agricultorii care ”au venit să-și spună durerea”. El a menționat că cei mai mulți dintre protestatari s-au conformat cerințelor oamenilor legii, dar au fost și dintre cei care nu au reacționat la sesizările Poliției.

Amintim că în dimineața zilei de luni, agricultorii, nemulțumiți de faptul autoritățile nu acceptă să discute cu ei, au ieșit la protestat în sud-estul țării, blocând total șoseaua Chișinău-Palanca.

Ministrul Agriculturii, Ion Perju, se află la Consiliul Raional Căușeni și a invitat liderii agricultorilor la discuție. 

Agricultorii însă insistă însă ca ministrul să vină în câmp, motivând că nu vor să despartă grupul de protestatari în două, iar la această întâlnire trebuie să fie prezent fiecare agricultor. Aceștia au spus că nu vor merge la Consiliul Raional Căușeni, dar îl vor aștepta pe ministru în câmp. Ministrul urmează să ajungă în scurt timp la protestatari și să le propună un șir de măsuri concrete, coordonate cu premierul Chicu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova