Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Un submarin? Nu, un tanc rusesc T-72, care dispare sub apă - VIDEO spectaculos

Tancul rusesc principal de luptă T-72 a suferit numeroase modificări de-a lungul deceniilor, iar ultimele l-au transformat într-un submersibil, după cum arată imaginile impresionante publicate de Ministerul rus al Apărării.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 iul – Sputnik. Manevra spectaculoasă, prin care un tanc T-72B3 a traversat un râu de 5 metri adâncime, a fost efectuată în timpul unor exerciții în afara orașului Orenburg, în regiunea Ural, la granița dintre Europa și Asia.

Înregistrarea video surprinde tancul de 41 de tone dispărând sub apă, care iese apoi în siguranță pe malul opus pentru a continua să-și execute sarcina de luptă.

Pentru a deveni submersibil, tancul a fost echipat cu un „canal special pentru aer”, pentru ca echipajul să poată respira în timpul coborârii, a precizat Ministerul rus al Apărării, potrivit RT

Aparent, pe fundul râului exista o vizibilitate zero, iar șoferul s-a bazat doar pe datele de pe tabloul său de bord, evitând în același timp opriri și viraje bruşte.

T-72 este un tanc principal de luptă conceput de sovietici, construit încă de la începutul anilor '70. Versiunea actualizată a T-72B3 din 2016 a fost dotată cu armură reactivă explozivă, o armă capabilă să tragă rachete ghidate, cu un motor nou puternic, cu transmisie automată și afișaje digitale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova