Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Transferurile valutare în Moldova: Câți bani au trimis în țară moldovenii în luna iunie

Deși mulți moldoveni care munceau peste hotare au revenit acasă din cauza pandemiei COVID-19, totuși, în iunie, în țară au fost trimiși prin intermediul băncilor licențiate cu peste 42% mai mulți bani decât în perioada similară a anului trecut.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 iul - Sputnik. Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că în luna iunie prin intermediul băncilor licențiate au fost transferați din străinătate în favoarea persoanelor fizice 143,21 milioane de dolari americani, în creștere cu 42,2 la sută în comparație cu aceeași perioadă din 2019. 

Date actualizate de la frontieră: Un număr mare de moldoveni au revenit în țară

Transferurile din Uniunea Europeană au o pondere de 45,6 la sută, din CSI – 16,4%, iar 38 la sută provin din restul lumii. Cei mai mulți bani vin din Israel – 19 la sută, urmează Rusia cu 15,4 % și Italia – cu 14,2 la sută.

62 la sută din transferuri au fost făcute în euro, urmează cele în dolari – cu 36,7 la sută, iar în ruble rusești - 1,3 la sută.

Potrivit datelor BNM, în luna mai transferurile de peste hotare în favoarea persoanelor fizice au constituit 135 de milioane de dolari, cu 27 de milioane de dolari sau 24% mai mult decât în luna mai 2019. Expertul în economie Veaceslav Ioniță a explicat atunci pentru Sputnik Moldova că transferurile bănești oficiale au depășit recordul din ultimii 5 ani pentru că moldovenii nu au putut tranfera bani pe căi neoficiale din cauza pandemiei de COVID-19, așa cum făceau până acum, și au fost nevoiți să expedieze prin băncile comercile.

În același timp, în perioada ianuarie-iunie volumul total al transferurilor bancare din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 646,15 milioane de dolari, cu 9,8 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova