CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. Președintele Igor Dodon a apreciat că „cineva dorește foarte mult sa destabilizeze sitiația din Republica Moldova” și ar încerca să facă aceasta prin „protestele de ieri” și prin destituirea Guvernului.
„Sunt multe, multe încercări ca în Republica Moldova să apară haos. Cui îi este convenabil? Cetățeanului simplu îi este convenabil acest lucru?”, a întrebat retoric președintele Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”, realizată în direct vineri, 17 iulie.
Șeful statului a constatat că forțelor politice care urmăresc destabilizarea situației nu le pasă că realitatea deja este complicată din cauza crizei economice, a pandemiei și a secetei cu urmări serioase pentru agricultură.
Ulterior, Igor Dodon a fost mai tranșant și a declarat că „alianța haosului este Sandu-Candu-Plahotniuc-Șor”. În opinia sa, „această alianță neoficială devine tot mai clară și mai evidentă”, iar ceea ce se întâmpla acum în Parlament, inclusiv depunerea de către opoziție a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu, „nu are nimic comun cu interesele cetățeanului simplu”.
Igor Dodon a apreciat că Guvernul Chicu gestionează bine situația.
Avem noi cazuri de COVID-19, dar le are toată lumea, a menționat șeful statului. Igor Dodon a adăugat că salariile și pensiile se plătesc la timp, a fost decisă majorarea salariilor lucratorilor medicali, se repară și se construiesc drumuri, li se oferă ajutor agricultorilor și acest guvern a inițiat întoarcerea Aeroportului Chișinău în proprietatea statului.
În opinia sa, tandemul „Șor-Candu” ar fi interesat de suspendarea unor dosare penale, în timp ce „Maia Sandu a căzut în capcană”.
Reamintim că, pe 16 iulie, deputații din formațiunile de opoziție conduse de Andrei Năstase și Maia Sandu au depus în Parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu.
Igor Dodon a spus că din acțiunile de ieri „și ce o să urmeze săptămâna viitoare au de câștigat toți bandiții”, dar nu și Maia Sandu.
Dacă Guvernul Chicu va fi destituit, ne vom confrunta cu o criză politică, iar responsabilitatea pentru aceasta îi va reveni Maiei Sandu, a apreciat șeful statului.
„Dacă dați jos Guvernul, responsabilitatea este a Dumneavoastră, Maia Sandu. Dacă-l dați jos, asumați-vă responsabilitatea și guvernarea împreuna cu Plahotniuc”, i s-a adresat Igor Dodon Maiei Sandu.
Șeful statului și-a mai completat mesajul către Maia Sandu: „Dumneavoastră o să veniți la mine și o să mă rugați „hai, să facem coaliție largă cu socialiștii”.
Igor Dodon a spus că, dacă va fi destituit Cabinetul de Miniștri, prin moțiunea depusă de opoziție, vom avea în continuare un Guvern interimar Chicu, iar el va face tot posibilul pentru ca actualul Parlament să fie dizolvat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova