CHIȘINĂU, 16 iul – Sputnik. Organizatorii incendierilor în serie a autocarelor ce aparțineau unei companii concurente de transport din Ceadâr-Lunga vor compărea pe banca acuzaților. Despre aceasta informează Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.
Potrivit informațiilor este vorba de doi chișinăuieni de 35 și 39 de ani, care administrau activitatea unei firme concurente de transport internațional de pasageri. Cei doi au decis să le facă rău colegilor concurenți prin incendierea mai multor autocare în intervalul lunilor ianuarie - aprilie 2019. E vorba de autocare care staționau în parcările a trei state, două în Cehia, unul în Rusia și alte trei autocare în Republica Moldova.
Potrivit estimărilor, suma prejudiciului cauzat părţilor vătămate prin acțiunile criminale ale inculpaților se cifrează la peste 2,9 milioane de lei.
Procuratura informează și despre faptul că cei doi erau ajutați de alte trei persoane, doi foști polițiști și un civil, care au incendiat șase autocare ale unei companii naționale, specializate în transportul internațional de pasageri, precum și o acțiune de huliganism asupra acestora.
Acum un an, Procuratura i-a deferit justiției pe ceilalți trei membri ai acestui grup criminal organizat - executorii incendierilor, dosarul lor fiind pe rolul instanței de judecată.
În privința primilor doi, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a celor doi în judecată.
Potrivit legii, pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, prin incendiere, organizatorii grupului criminal riscă până la 6 ani închisoare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova