Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Volumul "Chișinăul nostru necunoscut": Iată ce trebuie să știi despre Capitală

Istoricul Iurie Colesnic a scos de sub tipar o nouă ediție a studiului "Chișinăul nostru necunoscut". Iată care sunt aspectele abordate în cea de-a treia ediție a volumului.
Sputnik
Volumul "Chișinăul nostru necunoscut": Iată ce trebuie să știi despre Capitală

Mulți chișinăuieni nu cunosc istoria orașului în care s-au născut, numele unor personalități marcante sau locurile ce păstrează amintirea unor evenimente semnificative.

Iurie Colesnic oferă oportunitatea de a studia și a cerceta Capitala în lung și-n lat, răsfoind cartea "Chișinăul nostru necunoscut". Recent, la o editură din Chișinău a apărut cel de-al treilea volum al studiului său.

Proaspăta ediție este o continuare a investigațiilor scriitorului, care descrie amănunțit istoria orașului Chișinău, din anul 1812 până în prezent. Lucrarea conține peste 600 de pagini și poate atrage atenția oricărui cititor prin imaginile inedite și descrierile captivante.

"Lucrarea conține partea istorică legată de arhitecții Chișinăului, cimitire, personalitățile marcante, arhitectura orașului. În special, în această ediție m-am referit la clădirile ușor uitate sau distruse din Chișinău, la arhitectura acestora și la personalitățile marcante care au locuit sau au învățat acolo", a povestit Iurie Colesnic într-un interviu acordat pentru Sputnik.

Mai mult, scriitorul susține că aceasta este o "carte apel" ce îi învață pe oameni să păstreze tezaurul pe care l-au moștenit de la strămoșii lor. Mai cu seamă tinerele generații trebuie să cunoască istoria orașului și să păstreze cu sfințenie tot ce au în prezent.

"Am încercat să pun accent în vederea păstrării bunului pe care îl avem, pe care l-am moștenit și pe care trebuie să-l transmitem mai departe", a subliniat Iurie Colesnic.

De menționat este că prima ediție a lucrării a văzut lumina tiparului în anul 2015 și s-a bucurat de un interes deosebit din partea cititorilor.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova