Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Crema de protecție solară – importantă în sezonul estival: Iată cum o alegeți corect

Este necesar să aplici o cremă de protecție solară, dacă mergi la plajă și te expui la razele solare? Iată care sunt recomandările doctorului în medicină Luminița Suveică.
Sputnik
Crema de protecție solară – importantă în sezonul estival: Iată cum o alegeți corect

În sezonul estival multe persoane își doresc un bronz perfect și uniform, însă puține știu când este corect să se expună la soare și ce fel de creme trebuie să folosească pentru ca pielea să nu aibă de suferit.

Potrivit doctorului în medicină Luminița Suveică, expunerea la soare între orele 12:00-16:30 este foarte periculoasă. Bronzarea îndelungată în condiţii neprotejate poate duce la apariţia sensibilităţii la soare, cauzează alergii sau chiar cancer de piele. Din acest motiv, atunci când mergem la plajă și ne expunem razelor solare este necesar să achiziționăm o cremă de protecție.

"Cremele de protecție solară cu factorul SPF 50 sunt cele mai sigure pentru apărarea tenului de razele nocive ale soarelui. Persoanele care au pielea sensibilă se pot adresa la un dermatolog, iar în cazul copiilor a căror piele este mai gingașă există creme speciale care au un factor de protecție foarte bun", a explicat doctorul în medicină.

Înainte de a folosi crema, persoanele trebuie să o testeze. Aceasta trebuie să fie inofensivă pentru piele și să aibă un rol hidratant, să protejeze pielea și să nu provoace alergii.

Arșiță mare în weekend – iată câte grade se așteaptă: Prognoza meteo până pe 3 iulie

"La procurarea cremei de bronz trebuie luată în considerare calitatea produsului, producătorul, termenul de valabilitate și locul de unde a fost procurat. De asemenea, multe creme sunt costisitoare din cauza brandului, însă calitatea lasă de dorit. Uneori crema la un preț mai mic este mai eficientă", a subliniat Suveică.

În perioada estivală specialiștii ne mai recomandă, pe lângă cremele de protecție, să purtăm pălării, ochelari de soare, haine lejere din fibre naturale (mătase, in, bumbac) de culori deschise. De asmenea, este important să consumați zilnic cel puțin 2 litri de lichide, fructe și legume proaspete de sezon.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova