CHIȘINĂU, 22 iun. - Sputnik. Premierul Ion Chicu a mers astăzi în satul Hansca din raionul Ialoveni și a discutat cu localnicii afectați de precipitațiile puternice din ultimele zile. Primarul localității, Elena Moșneguțu i-a comunicat premierului că ploile au turnat șase zile la rând, însă cele mai puternice precipitații au fost în data de 21 iunie.
Ploaia a spălat jumătate din drumurile locale, acoperite cu pietriș, și a inundat mai multe terenuri agricole. Au fost afectate 7 locuințe și grădinile din jurul gospodăriilor.
Prim-ministrul a solicitat să fie evaluate cât se poate de urgent pagubele cauzate gospodăriilor, costul lucrărilor de curățare a canalului râului și prejudiciile aduse drumurilor locale.
Ploile au afectat și satul Molești din Ialoveni. Ion Chicu a discutat despre urmările acestora cu Mihail Catan, primarul localității. Șeful Cabinetului de Miniștri a îndemnat autoritățile locale să înregistreze și să evalueze pagubele și să transmită informația la Guvern, pentru a fi identificate resurse în vederea compensării pierderilor.
Șeful Executivului a fost informat despre lucrările care se execută la reabilitarea drumului Costești–Molești. Contractul prevede construcția a circa 4,4 km de drum cu un buget de peste 21,56 milioane lei și urmează să fie executat până la sfârșitul anului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova