CHIȘINĂU, 10 iun - Sputnik. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat pentru presă că Federația Rusă a primit confirmarea participării la Parada Victoriei din partea mai multor state.
"Există o listă preliminară, totul este în proces de lucru. Avem confirmări din Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan. Există, de asemenea, confirmarea participării Serbiei, Croației, Abhaziei, Osetiei de Sud”, a declarat Peskov.
De asemenea, el a menționat că mai mulți lideri de state au primit o invitație, iar Rusia, în câteva zile, urmează să primească confirmările din partea acestora.
Anterior, Peskov a anunțat că accentul se pune pe invitarea șefilor de stat din CSI pentru a participa la Parada Victoriei de la Moscova.
În Rusia, sărbătorile dedicate celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei au fost amânate din cauza pandemiei. Liderul rus Vladimir Putin și-a propus organizarea Paradei Victoriei pe 24 iunie, iar a marșului Regimentului Nemuritor - pe 26 iulie.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în studioul Radio Sputnik Moldova că 75 de militari moldoveni vor participa la Parada Victoriei, care este programată pentru 24 iunie în capitala Rusiei. Vor merge din timp la Moscova pentru a se pregăti pentru evenimentele festive.
Președintele a precizat că delegația oficială care va merge în Rusia nu va fi mare. Din ea va face parte, printre alții, consilierul președintelui în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, fostul ministru al Apărării Victor Gaiciuc. Plecarea delegației prezidențiale la Moscova este programată pentru ziua de 23 iunie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova