BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik. Numai la așa ceva nu ajunsese tupeul platformelor de socializare! Platforma Twitter a adăugat aseară menţiunea ”prezentați faptele” la două dintre mesajele postate de preşedintele american Donald Trump!
Impetuosul președinte american scrie că votul prin corespondenţă este ”cel puțin substanţial fraudulos”.
De fapt, link-ul din marcajele postate de Twitter trimit la articole din presa constant nefavorabilă președintelui.
”Aceste mesaje conţin informaţii care pot induce în eroare cu privire la procesul de vot şi au fost semnalate pentru a oferi un context suplimentar despre votul prin corespondenţă. Decizia a fost luată în acord cu abordarea pe care am prezentat-o mai devreme în cursul lunii”, a motivat un purtător de cuvânt al Twitter, conform AGERPRES.
Peste câteva ore, într-un nou mesaj, preşedintele Trump, a acuzat Twitter că ”se amestecă în alegerile prezidenţiale” din Statele Unite.
”Twitter intervine acum în alegerile prezidențiale din 2020. Aceștia spun că declarația mea cu privire la buletine prin poștă, care va duce la corupție masivă și fraudă, este incorectă, pe baza verificării faptelor de către Fake News CNN și Amazon Washington Post ...”, atacă președintele Trump.
Mai mult, președintele acuză Twitter că ”înăbușe complet libertatea de exprimare” – ”iar eu, în calitate de președinte, nu voi permite să se întâmple asta!”
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova