Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Când ar putea fi relansate toate serviciile de înfrumusețare: De ce doar tuns și aranjare

După ce acum o săptămână a fost dată undă verde pentru unele servicii de frizerie, altele ar putea fi activate doar în anumite condiții.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 mai – Sputnik. Măsurile de relaxare și revenire la normalitate au la bază doi parametri cheie, evoluția situației epidemiologice la capitolul COVID-19 și rata de contagiozitate. Precizarea a fost făcută de directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui, la baza deciziilor de a ridica anumite restricții și a relansa anumite activități stă evoluția riscului de contagiozitate.

Noi reguli pentru saloanele de înfrumusețare: În ce condiții putem merge la coafor

Întrebat de ce aceste două servicii, de tuns și aranjare, au fost relansate, Furtună a spus că anume acestea reprezintă cel mai mic risc de infectare cu noul coronavirus.

„În cazul procedurilor de tuns, contactul este unul cu risc mai diminuat decât în cazul procedurii de manichiură, în care specialistul stă la o distanță de doar 30 de centimetri față de client, pentru o perioadă suficient de îndelungată, în care poate contracta virusul”, a explicat șeful ANSP.

Potrivit lui Furtună, dacă se va analiza doar partea economică și de mâine de exemplu vom relansa activitatea tuturor procedurilor de înfrumusețare, fără a privi în perspectivă riscul pentru sănătatea publică, capacitatea spitalelor ar putea să nu reziste.

Amintim, după ce s-a încheiat perioada stării de urgență, dar a fost instituită stare de urgență în sănătate publică, frizeriile au putut reveni la muncă dar cu prestarea serviciilor de tuns și aranjare. Și asta doar în condițiile în care respectă o serie de norme de protecție recomandate de autorități.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova