Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

CCM examinează legalitatea numirii lui Robu drept procuror-șef interimar: Țurcanu, recuzat

La începutul ședinței Curții Constituționale, deputatul grupului parlamentar ”PRO MOLDOVA” Sergiu Sîrbu a cerut recuzarea judecătorului Vladimir Țurcan, iar magistrații CCM au admis cererea.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 mai - Sputnik. Curtea Constituțională examinează astăzi o sesizare depusă de un grup de deputați pe 23 septembrie 2019 referitoare la desemnarea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar. La începutul ședinței, deputatul grupului parlamentar ”PRO MOLDOVA” Sergiu Sîrbu a cerut recuzarea magistratului Vladimir Țurcan. 

Curtea Constituțională a refuzat suspendarea unor prevederi din Legea securității statului

”Actele normative cu privire la Procuratură au fost examinate în perioada când domnul Vladimir Țurcan era deputat în Parlament. Domnul Țurcan a votat aceste acte în ședințele din 19 și 30 iulie 2019. Consider că el s-a expus prin vot și nu poate participa la examinarea acestei sesizări”, a menționat Sergiu Sîrbu.  

Magistrații CC au admis cererea de recuzare depusă de Sergiu Sîrbu.

Un grup de deputați a depus în data de 23 septembrie 2019 o sesizare cu privire la desemnarea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar. Cererea a fost depusă de deputații Pavel Filip, Dumitru Diacov, Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Igor Vremea, Alexandru Jizdan, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Nicolae Ciubuc, Eleonora Graur și Vasile Bîtcă, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Ieri, Pavel Filip, Dumitru Diacov și Alexandru Jizdan și-au retras demersul.

Autorii sesizării pretind că numirea în funcție s-a făcut cu încălcarea flagrantă a procedurilor prevăzute de Regulamentul Parlamentului și alte acte normative.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova