Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Două persoane cu febră, preluate de la frontieră: Detalii

Poliția de Frontieră a prezentat informațiile actualizate privind fluxul de călători în ultimele 24 de ore.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Doi cetățeni care au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore au fost preluați pentru verificări medicale, informează serviciul de presă al Poliției de Frontieră. Cele două persoane aveau o stare subfebrilă, astfel că a fost anunțat Serviciul de Urgență 112.

Cine poate dezvolta imunitate la COVID-19: Explicația unui biolog

Datele PF arată că 2 847 de persoane au fost supuse screeningului în punctele de trecere a frontierei deschise traficului. Totodată, au fost completate 1 663 de fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 432 de declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

De precizat că se atestă o ușoară creștere a numărului de persoane care revin în țară. De ieri până astăzi, fluxul de persoane a constituit 2 847 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova, 1 663 traversări persoane.

Amintim că persoanele care traversează frontiera de stat pe cale terestră sau aeriană pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa şi semna, în mod obligatoriu, Declaraţia pe propria răspundere privind obligaţia achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2020, iar polițiștii de frontieră vor verifica veridicitatea completării acesteia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova