Un tânăr care scrie istoria: Unde se află mormântul Sfântului Gheorghe Biruitorul – Foto

Primele secole creștine uimesc prin puterea și tăria unor tineri proveniți din familii bogate, nobile, dar care au preferat mai degrabă să moară, decât să se dezică de Hristos. Sfinții Gheorghe, Dimitrie și Ecaterina sunt trei tineri creștini decapitați prin anul 300.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 mai – Sputnik. Mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință se află în localitatea Lidda, din Israel (Lodd, Lida), în biserica ortodoxă ce-i poartă numele.

Timp de câteva sute de ani, Lidda a purtat numele Gheorghiupolis – „oraşul lui Gheorghe”.

Un tânăr care scrie istoria: Unde se află mormântul Sfântului Gheorghe Biruitorul – Foto

Sursele creștine mărturisesc că, după ce Gheorge a fost decapitat, slujitorul său Pasicrat i-a transportat în secret corpul pentru înmormântare în Lidda Palestinei, aşa cum îi ceruse sfântul înainte de a fi martirizat, precum și corpul mamei sale, martirizată și ea.

Mesajul de felicitare al președintelui Igor Dodon pentru Gheorghe, George și Georgiana

În primele secole creştine, bisericile se zideau pe mormintele martirilor şi din acest motiv lăcaşul a fost ridicat pe locul unde fusese înmormântat Sfântul Gheorghe.

Fragmente mici din moaștele Sfântului Gheorghe se păstrează în numeroase biserici din lume, inclusiv în catedrala Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din Chișinău, cunoscută ca Mănăstirea Ciuflea.

Fragmente din craniul Sf. Mare Mc. Gheorghe se păstrează într-o mănăstire din România – mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din satul Bârda, comuna Gătaia, judeţul Timiş, potrivit presei ortodoxe.

Un tânăr care scrie istoria: Unde se află mormântul Sfântului Gheorghe Biruitorul – Foto

Împăratul roman Diocleţian l-a condamnat pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare, sentinţa fiind executată pe 23 aprilie 303 (calendar necorectat). Gheorghe avea aproximativ 30 de ani. Mama sfântului a fost martirizată în aceeaşi zi sau în ziua următoare. Au fost martirizaţi şi mai mulţi ostaşi care și-au mărturisit credința creștină, ei fiind pomeniţi de Biserică a doua zi după Sfântul Gheorghe.

Fiind în preajma împăratului, în funcţia sa de comandant în garda imperială (un rang militar care ar echivala cu cel de general de astăzi) şi văzând cruzimea persecutorilor, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. 

Calendar ortodox: Sfânta Ecaterina și Sfântul Mercurie – ocrotitori ai tinerilor creștini
În acel moment, împăratul era la Senat şi, potrivit relatărilor, a fost uimit, dar şi furios să vadă că ofiţerul pe care-l simpatiza atât de mult îl înfruntă vorbind despre „slujirea lui Hristos” şi încă de faţă cu senatorii.

Diocleţian l-a trimis la închisoare pe Sfântul Gheorghe. În văzul unei asistenţe numeroase, acesta a fost supus la torturi deosebit de crunte, dar pe care le-a suportat cu un curaj şi o bărbăţie ieşite din comun, păstrându-şi neclintită credinţa în Hristos.

Cei care au asistat la torturarea Sfântului Gheorghe au fost de părere că rezistenţa şi curajul acestuia puteau fi inspirate doar de o forţă divină şi, prin urmare, credinţa mărturisită de acesta este cea adevărată. Ca urmare, mai mulţi martori ai evenimentului s-au convertit la creştinism, printre care şi Alexandra, soţia împăratului Diocleţian, martirizată mai apoi.

„Sunt convins că între Sfânt şi cel care se roagă lui se stabileşte o legătură strânsă şi că adeseori multe din caracteristicile Sfântului, dacă ai o legătură apropiată duhovnicească cu el, se manifestă şi în tine”, mărturisea regretatul preot de origine română Gheorghe Calciu (deţinut politic în anii 1948-1964 şi între 1979 şi 1984) legătura sa „foarte strânsă” cu Sfântul Gheorghe. Citatul l-am desprins din cartea Părintele Gheorghe Calciu, „Cuvinte vii”, Editura „Bonifaciu”, Bacău, 2009.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova