Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Dodon: Cei care vor bloca proiectele economice, să-și asume responsabilitatea

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat astăzi că Guvernul a făcut tot posibilul să vină în sprijinul cetățenilor în această criză, însă unii deputați din opoziție vor să blocheze aceste măsuri, iar oamenii s-ar putea pomeni fără pensii și salarii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 apr. – Sputnik. Președintele Igor Dodon a declarat că în condiții de buget auster, Guvernul a găsit posibilitatea și a semnat acorduri pentru a obține peste 8 miliarde de lei și a sprijini cetățenii.

"Sunt bani pentru susținerea cetățenilor. Vreau să le mulțumesc deputaților care ieri au votat pentru aceste proiecte de legi. Azi deja le-am semnat și vor intra în vigoare în perioada următoare. Este un suport real", a menționat șeful statului. 

Parlamentul a adoptat legea ce prevede susținerea mediului de afaceri

În același timp, președintele susține că unii deputați încearcă să blocheze aceste legi și utilizează în acest scop Curtea Constituțională ca instrument politic. Igor Dodon i-a atenționat că urmările pot fi dure, iar de suferit vor avea doar cetățenii.

"În cazul în care legile votat ieri vor fi blocate sau suspendate de Curtea Constituțională la cererea deputaților din opoziție, atunci, cel mai probabil, dar probabilitatea este foarte mare că începând cu 1 mai nu se vor achita pensiile, salariile la bugetari, cei 1,3 miliarde de lei pentru sectorul medical nu vor putea fi oferiți, 1,5 miliarde pentru drumuri nu vor fi finanțate, cele 1,5 miliarde pentru susținerea oamenilor de afaceri la fel vor fi blocate. Dacă cineva își dorește să-și asume în fața cetățenilor aceste lucruri, nu are decât. Guvernul și președintele face tot posibilul să susțină fiecare cetățean în parte, dar cei care vor bloca, atunci să-și asume consecințele sociale, economice, dar și cele politice", a declarat Igor Dodon.

Parlamentul a adoptat joi, 23 aprilie, în două lecturi, Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, propuse săptămâna trecută de Guvern.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova