Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Veteranii de război, decorați cu prilejul aniversării a 75 de ani de la Marea Victorie

Participanții la Marele Război pentru apărarea Patriei vor primi medalii acasă, în conformitate cu cerințele sanitare impuse de carantină.
Sputnik

TIRASPOL, 23 apr - Sputnik. În ajunul Zilei Victoriei, veteranii de război din Dubăsari vor primi medalii cu prilejul celei de-a 75-a aniversări a Marii Victorii. De asemena, aceștia vor primi felicitări din partea liderului transnistrean, Vadim Krasnoselski.

"Înmânarea decorațiilor se realizează în conformitate cu cerințele sanitare. Ordinele și felicitările vor fi transmise tuturor veteranilor până la sfârșitul acestei săptămâni", anunță serviciul de presă al autorităților din Dubăsari.

Evenimentele dedicate aniversării a 75 de ani a Marii Victorii, amânate - detalii
Adjunctul conducătorului administrației responsabil de afaceri sociale, Natalia Kraveț, a subliniat că locuitorii din Dubăsari sunt recunoscători generației mai în vârstă - celor care au obținut victorie în Marele Război pentru apărarea Patriei.

"Ei au apărat țara împotriva inamicului, au reconstruit țara, au construit noi orașe și au construit infrastructura, au făcut totul pentru ca generațiile viitoare să poată trăi cu demnitate. Le suntem foarte recunoscători veteranilor noștri pentru tot și le dorim sănătate și viață lungă”, a declarat Kraveț.

În prezent, în Dubăsari trăiesc aproximativ 150 de veterani ai Marelui Război pentru apărarea Patriei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova