Deputatul Ala Darovannaia, membru al Comisiei parlamentare pentru protecție socială sănătate și familie a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre destinația și condițiile de contractare a împrumutului de 200 de milioane de euro oferit de Federația Rusă. Ea spune că acest credit a avut inițial o destinație pentru infrastructură rutieră dar, odată cu agravarea crizei pandemice, banii din acest împrumut vor fi folosiți și pentru acoperirea deficitului bugetar.
„Haideți să clarificăm lucrurile. Creditul rusesc urma să fie direcționat la etapa inițială pentru infrastructura rutieră. Ulterior, când a survenit criza pandemică, condițiile creditului au fost modificate. El va fi utilizat acum la suplinirea deficitului bugetar. Aceste 200 milioane de euro ajung la partea de venituri a bugetului. Trebuie să acoperim deficitul enorm pentru a ne onora obligațiunile bugetare. Acest credit nu va avea o destinație specială. Banii vor intra în trezoreria statului prin intermediul Băncii Naționale”, a declarat deputatul.
Ala Darovannaia mai spune că argumentele unor deputați din opoziție nu sunt clare pentru că în esență condițiile de creditare oferite de partea rusă sunt bune, pentru că acordul prevede și posibilitatea rambursării anticipate a creditului, fără careva obligații suplimentare.
„Una dintre cele mai bune condiții este că acest credit poate fi rambursat oricând fără penalități. În aceste sens vă dau un exemplu: dacă mergeți la bancă pentru a contracta un credit și încercați să îl rambursați când doriți, fără a suporta anumite penalități, nu veți putea pentru că banca vă va penaliza. Orice bancă își calculează venituri dintr-un credit. Respectiv, dacă veți dori să-l întoarceți mai înainte, banca va rata niște venituri. O condiție a creditului rusesc este că noi vom trebui să anunțăm cu 6 luni înainte Guvernul Federației Ruse despre intenția de rambursare a acestuia”, a precizat deputatul.
Un alt avantaj al creditului, spune Ala Darovannaia, este că dacă Guvernul reușește să identifice alte resurse mai ieftine pe piață, ele pot fi utilizate la rambursarea creditului rusesc. Referitor la discuția despre cele 150%, deputatul a venit cu câteva precizări.
„Cifra de 150 este un procent foarte mare, doar că el se aplică la 2% de dobândă creditului, respectiv, dobânda creditului devine 3% și se aplică doar pentru perioada restantă, când Guvernul nu-și onorează obligațiunile în termen de 10 zile. Deci, dacă Guvernul întârzie cu plata creditului cu 3 zile, atunci aceste 3% se aplică doar pentru aceste 3 zile. Mai departe se achită de asemenea dobânda de 2%”, a punctat deputatul Ala Darovannaia.
Anterior, ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuța a declarat că dobânda de 2% pentru astfel de împrumuturi este una optimă și acceptabilă. Vicepremierul a adus ca argument în favoarea creditului rusesc ratele la credite în euro achtate de alte state din regiune care oscilează între 2 și 7 la sută. Acordul privind contractarea împrumutului de 200 de milioane de euro de la Federația Rusă urmează să fie ratificat de Parlament.