CHIȘINĂU, 10 apr. – Sputnik. Comisia pentru Situații Excepționale a luat decizi ca sâmbătă și duminică, transportul public din Capitală să fie sistat.
În același timp, primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că a fost prelungit și termenul de sistare a activității taxatorilor în transportul public de pasageri până în data de 24 aprilie. Edilul a scri pe Facebook că toate măsurile sunt luate pentru siguranța cetățenilor, a aceștia să poată evita contaminarea în cu COVID-19.
Ion Ceban a anunțat și alte decizii care trebuie respectate de către cetățeni. Astfel, persoanele în vârstă de peste 63 ani nu au dreptul să iasă în spaţiile publice fără motiv întemeiat, cum ar fi deplasări în interes de serviciu, procurarea produselor alimentare sau a medicamentelor. Totuși, deplasările pentru această categorie de persoane va fi permis doar în intervalul orelor 09:00 -13:00.
În prezent, în țară sunt 1 289 de persoane infectate cu COVID-19. Până acum, 50 de oameni au fost vindecați, iar 29 au murit.