Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Măsuri mai dure în scopul prevenirii răspândirii COVID-19! Anunțul făcut de Pavel Voicu

Numărul persoanelor testate pozitiv la COVID-19 a trecut de 400. Ce alte măsuri ar putea lua autoritățile în scopul prevenirii răspândirii virusului.
Sputnik
Măsuri mai dure în scopul prevenirii răspândirii COVID-19! Anunțul făcut de Pavel Voicu

Potrivit ultimelor date, 423 de persoane din Republica Moldova sunt testate pozitiv la COVID-19, ceea ce înseamnă că autoritățile se pregătesc de scenariul numărul trei, așa cum a anunțat anterior șeful statului.

Și ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a declarat în cadrul emisiunii „Atitudini” de pe 1 aprilie, când în țară erau înregistrate 353 de persoane infectate, că autoritățile vor lua măsuri mult mai drastice în ceea ce privește prevenirea răspândirii infecției, în cazul în care numărul celor infectați va trece de 400.

„Dacă vom trece de cifra de 400 de infectați, vom trece la alte măsuri. După 400 de contaminați vom interveni mult mai dur și mai insistent pentru a-i impune pe cei ce nu respect deciziile Comisiei Situației Excepționale”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu.

În momentul de față, este interzisă aflarea în spațiul public a persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani fără o necesitate stringentă, în afara cazurilor când acestea merg la serviciu, la farmacie sau pentru a se aproviziona cu alimente. La fel, ceilalți cetățeni, indiferent de vârsta pe care o au, nu au dreptul să se afle în spațiul public în grupuri mai mari de trei persoane.

Ministrul Voicu spune că autoritățile vor pune în carantină toate localitățile în care numărul celor infectați este in creștere.

„Vom analiza acele raioane unde sunt mai mulți infectați. Vom evalua numărul echipajelor necesare pentru ca aceste localități să intre în carantină. Chiar începând cu ziua de astăzi, vom merge cu unele limitări în aceste raioane. Vom interzice intrarea, ieșirea în aceste localități. Acces vor avea doar unitățile de transport care asigură cu produse alimentare”, adaugă Pavel Voicu.

Amintim că marți, 31 martie, Comisia pentru situații excepționale a decis plasarea în regim de carantină a orașelor Soroca, Ștefan Vodă și a satului Carahasani din raionul Ștefan Vodă. Pe 17 martie, și localitățile Sofia și Bălceana din raionul Hâncești au fost plasate în carantină.