Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dodon: Cum vor circula cetățenii în regiunea transnistreană în contextul stării de urgență

Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu noul vicepremier pentru Reintegrare Cristina Lesnic. Discuția s-a axat pe situația cetățenilor în contextul măsurilor de stopare a răspândirii noului coronavirus.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 mart - Sputnik. Igor Dodon și Cristina Lesnic au discutat în cadrul întrevederii de astăzi despre situația privind regimul de circulație a cetățenilor Republicii Moldova în regiunea transnistreană și înapoi, ținând cont de faptul că starea de urgentă a fost instituită nu doar de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, dar și de administrația de la Tiraspol.

”Mulți cetățeni ai Moldovei care, în virtutea obligațiunilor de serviciu, trebuie să se deplaseze în regiunea transnistreană: lucrătorii întreprinderilor energetice și ai gospodăriilor forestiere, fermieri, medici de familie, angajații instituțiilor penitenciare, polițiști, colaboratorii internatelor și ai azilurilor de bătrâni”, a remarcat șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Cristina Lesnic a revenit ieri în funcția de șef al Biroului de Reintegrare.

Igor Dodon: „Fără malul drept al Nistrului, Transnistria nu are viitor” - Video
Ea a fost învestită în funcție, împreună cu alți noi miniștri în Guvernul Chicu, după semnarea acordului de coaliție dintre PSRM și PDM.

Din 2004 până în ianuarie 2018, Cristina Lesnic a ocupat diferite funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. A activat în domeniile relaţiilor internaţionale, integrării europene, analizei și evaluării politicilor.

Cristina Lesnic a deținut funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare și în guvernul lui Pavel Filip. A plecat din această funcție odată cu demiterea Guvernului Filip de coaliția creată dintre socialiști și Blocul ACUM.