Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ședințele Primăriei Chișinău se vor desfășura online: Apelul edilului-șef către vârstnici

Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, care urma să se desfășoare în această dimineață, a fost anulată din cauza pericolului răspândirii epidemiei COVID-19.
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 mart - Sputnik. Primarul Chișinăului a ieșit în fața presei și a declarat că toate subiectele legate de activitatea serviciilor municipale vor fi discutate la telefon, iar ședințele ar urma să se desfășoare de acum încolo în regim online.

Ministrul Sănătății: Deja avem focare în care sunt înregistrate cazurile de COVID-19
Asta pentru a-i proteja pe angajați și a preveni răspândirea coronavirusului. 

”Nu vrem să supunem riscului nicio persoană. Este un pic dificil, dar trebuie să ne conformăm. Capitala va fi gestionată, așa ca să facem față crizei, dar chestiunile cotidiene vor fi puse în aplicare în regim special. Primăria și majoritatea subdiviziunilor vor funcționa cu ușile închise, inclusiv subdiviziunile Direcției asistență socială, ele vor fi orientate integral spre asistență la domiciliu”, a declarat Ion Ceban. 

Edilul-șef a făcut un apel către locuitorii municipiului Chișinău să dea dovadă de înțelegere în această privință.

”Continuăm campania ”Stăm acasă”, cât este posibil. Rugăm să nu veniți la subdiviziunile Primăriei, mai ales oamenii în etate, care s-au obișnuit să vină la subdiviziunile de asistență socială, ele se supun astfel riscului”, a menționat primarul. 

Ion Ceban a precizat că Direcția Asistență Socială și Sănătate a municipiului Chișinău a creat o celulă de criză. În cadrul ei, va fi monitorizată situația și va fi acordat sprijin la domiciliu persoanelor care au nevoie de asistență.