CHIȘINĂU, 16 mart - Sputnik. Comisia pentru Situații Excepționale a decis să propună decretarea stării de urgență în legătură cu răspândirea pandemiei de COVID-19. În cadrul ședinței de urgență care a avut loc în această seară, Cabinetul de Miniștri a aprobat hotărârea Comisiei. Totodată, s-a decis și aprobarea unor modificări la Legea cu privire la Regimul Stării de Urgență, de Asediu și de Război.
Din Lege au fost excluse normele care limitează capacitățile Comisiei pentru Situații Excepționale. Proiectul privind decretarea stării de urgență pentru 30 de zile a fost aprobat de Cabinetul de Miniștri și urmează a fi transmis spre examinare Parlamentului.
Decizia Guvernului vine curmare a solicitării președintelui Igor Dodon de a institui regimul stării de urgență. Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să prezinte Guvernului un raport privind necesitatea declarării acestui regim.
Potrivit legii, starea de urgenţă reprezintă un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării. Starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. Dar, în funcţie de evoluţia situaţiei, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrângerea ariei de acţiune a acesteia. Pentru a fi decretată starea de urgență este nevoie și de aproparea Parlamentului.