CHIȘINĂU, 16 mart – Sputnik. Numărul cazurilor de contaminare cu noul coronavirus rămâne deocamdată 23.
Deja a avem focare în care sunt înregistrate cazurile de COVID-19, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
”Când este vorba de transmitere locală, este vorba despre contacte cu rudele. Avem focare în care sunt înregistrate cazurile de COVID la mama, tata și fecior. Avem focare ”soacra-nora”, precum și o persoană suspectă. Măsurile, care trebuie să fie întreprinse, trebuie să fie drastice. Situația este complicată, respectiv și măsurile vor fi destul de complexe”, a precizat ministrul Viorica Dumbrăveanu.
Oficialul a precizat că o persoană este în stare extrem de gravă, este intubată, la respirație asistată, iar medicii fac tot ce le stă în puteri ca să-i salveze viața. Există trei persoane a căror stare este satisfăcătoare, iar în cazul celorlalte 19 starea de sănătate este medie.
Ministrul Sănătății, mesaj emoționant către mama sa
Viorica Dumbrăveanu le-a adresat un mesaj tuturor mamelor vârstnice, care se află în grupul de risc. Ea s-a referit în context și la mama sa, pe care a îndemnat-o să stea acasă.
”Nu am fost nici eu una dintre cele mai exemplare fiice, pentru că nu mi-am văzut demult mama. Fac apel către mame, inclusiv către mama mea - mamă, stai acasă!”, a declarat ministrul Sănătății.
Oficialul a remarcat că în China carantina s-a dovedit a fi o măsură extrem de eficientă, iar acest lucru va avea impact pozitiv și la noi, dacă va fi respectat.