Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ungaria și Moldova ar putea crea o universitate comună: Unde vor fi recunoscute diplomele

Premierii Republicii Moldova și Ungariei au susținut astăzi o conferință de presă comună în cadrul căreia au informat despre dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 mart - Sputnik. Viktor Orban, care se află într-o vizită la Chișinău, a declarat astăzi că Ungaria și Moldova ar putea crea o instituție de învățământ superior comună, iar diplomele vor fi recunoscute în comunitatea europeană.

”Intenția noastră este să extindem cooperarea în domeniul agriculturii și în domeniul învățământului și suntem gata să depunem eforturi pentru a crea o instituție comună de învățământ pentru a forma oameni cu diplome valabile în cele două state și în Uniunea Europeană”, a declarat premierul de la Budapesta. 

Conferința de presă a premierilor Viktor Orban și Ion Chicu - Video
Orban nu a precizat însă când se va întâmpla acest lucru și nici dacă există la această etapă discuții concrete în acest sens.

Prim-ministrul Ion Chicu și omologul său de la Budapesta Viktor Orban au semnat astăzi Acordul privind parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Ungaria. Printre prevederile documentului se numără acordarea unui credit de 100 de milioane de euro pentru a încuraja agenții economici maghiari să investească masiv în țara noastră.

Șeful Guvernului de la Chișinău i-a mulțumit premierului ungar pentru sprijinul acordat Moldovei și a dat asigurări că va crea un regim fiscal favorabil pentru antreprenorii ungari care vor să investească în țara noastră.