CHIȘINĂU, 11 mar – Sputnik. Vladimir Putin a comentat inițiativele care vizează înalta conducerea a statului și Parlamentul, în cadrul unui discurs rostit în Duma de Stat, care a examinat în a doua lectură amendamentele la Constituția Rusiei.
Astfel, șeful statului a spus că nu consideră necesare alegeri parlamentare anticipate în Duma de Stat. Mai devreme, liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a propus organizarea unor alegeri anticipate după adoptarea amendamentelor la Constituție. Acesta a fost susținut de deputatul partidului „Rusia Unită” Alexandr Karelin. Totodată, Partidul Comunist a declarat că mai întâi de toate trebuie rezolvată problema devalorizării rublei și a prețurilor la petrol, precum și cu problema răspândirii coronavirusului.
“Desigur, în cele din urmă, decizia vă aparține. Însă dacă în această problemă nu există un consens în Parlament, iar el nu există, așa cum mi-a comunicat președintele (Dumei de Stat, n.r.), atunci nu cred că sunt necesare alegeri anticipate în Duma de Stat”, a spus președintele, într-o intervenție în Camera inferioară a legislativului rus.
Totodată, el consideră nerezonabilă propunerea de a elimina din textul Constituției limitarea numărului mandatelor prezidențiale. O astfel de inițiativă a înaintat marți deputatul din partea „Rusiei Unite”, Valentina Tereșkova.
“În timpul de față țara noastră are încă multe probleme, însă când sferele politice, economice sociale vor ajunge la o stabilitate internă, când statul va deveni mult mai puternic și lipsit de vulnerabilități la provocările din afară, atunci pe prim plan vor ajunge anume oportunitățile de rotație a puterii. Avem nevoie de ea pentru a asigura o dezvoltare dinamică a puterii”, a spus președintele.
În același timp, la propunerea înaintate de Tereșkova cu privire la prelungirea mandatului actualului președinte, Putin a declarat că nu consideră oportune niște alegeri fără de alternativă, acestea trebuie să fie deschise și competitive.
“Au existat propuneri, au fost enunțate niște idei de a introduce niște modificări în constituție pentru prelungirea mandatului actualului președinte, sluga voastră umilă. S-ar face acest lucru sub pretextul că cetățenii vor vota, dacă vor vota, pentru amendamentul propus. Da, în aprilie vor avea loc consultări naționale, însă în acest caz va reieși că mandatul președintelui este prelungit în rezultatul, de facto, a unor alegeri fără de alternativă, cee ace este incorect în opinia mea”, a spus el.
Dacă va fi aprobat un astfel de amendament, atunci va fi nevoie de o apreciere a Curții Constituționale, a menționat Putin, subliniind că este vorba totuși de adoptarea unor amendamente la Legea Supremă, adevărat, foarte importante, nu însă de adoptarea unei noi Constituții.