BUCUREȘTI, 10 mart - Sputnik, Marius Holdean. La Palatul Victoria a fost inițiată o anchetă epidemiologică pentru a verifica dacă virusul nu a fost transmis celor care lucrează în clădirea Guvernului.
"În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibilele contacte ale persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Grupul a mai comunicat că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia.
Potrivit unor surse, femeia de 42 de ani ar fi angajată la bucătăria Palatului Victoria.