Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Scanarea integrată a frontierei: Ce i-a promis Ion Chicu unui investitor american

Scanarea integrată a frontierei: O companie americană este gata să investească în Moldova câteva milioane de dolari. Iată ce i-a promis premierul Ion Chicu investitorului în prezența ambasadorului american Dereck J. Hogan.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 mart - Sputnik. O companie americană intenționează să investească într-un proiect care prevede scanarea integrată a frontierei Republicii Moldova. Acest lucru a fost discutat de premierul Ion Chicu în cadrul unei ședințe de lucru cu ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, și cu Marc Morelli, vicepreședintele companiei „International Business Development.

Premierul a salutat ideea și a dat asigurări investitorului că va beneficia de tot sprijinul necesar.

”Suntem deschiși pentru colaborare. Vă doresc succes în implementarea proiectului pilot”, a declarat Chicu.

În exclusivitate: Când Moldova ar putea beneficia de asistență financiară din Rusia
Potrivit Guvernului, ar fi vorba de investiții în valoare de câteva milioane de dolari pentru instalarea de software, dotarea posturilor vamale cu echipament modern, sisteme de scanare cargo și a automobilelor. Toată informația scanată va fi stocată într-o bază de date, în cadrul unui centru de comandă.

Potrivit investitorului, proiectul ar avea  ca scop optimizarea și eficientizarea procedurilor vamale.

Totodată, Guvernul precizează că prin reducerea implicării factorului uman și digitalizarea proceselor, proiectul va contribui la combaterea corupției, la creșterea veniturilor Serviciului Vamal și va face Moldova o țară atractivă pentru partenerii externi.

La etapa inițială, urmează să fie implementat un proiect pilot la una din cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei. Ulterior, acesta va fi extins la nivel național.