CHIȘINĂU, 7 mar – Sputnik. Vlantea Bălteanu are o experiență de aproape 40 de ani în medicină și de aproape 30 de ani în domeniul stomatologiei. La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, a avut curajul să deschidă una dintre primele clinici stomatologice private din Chișinău.
Prin atitudinea și activitatea ei, Vlantea Bălteanu pare să demonstreze că forța unei femei stă în feminitatea și armonia ei interioară, chiar dacă e vorba de crearea și dezvoltarea unei afaceri. Este o persoană deosebit de fermă atunci când e cazul, un medic stomatolog cu mână foarte sigură, dar, totodată, pacienții ei se arată impresionați de căldura, grija și omenia pe care le-o arată.
Vlantea Bălteanu spune că, pentru a avea succes în domeniul în care activează, omul trebuie să fie pasionat de munca lui, iar ei personal pacienții mulțumiți îi dau puteri să meargă mai departe.
A înființat clinica într-o perioadă în care moldovenii începuseră să emigreze la muncă în Italia, în Grecia și în alte țări, din cauza sărăciei de acasă. Și Vlantea Bălteanu se gândea ce ar trebui să facă ea și soțul ei, Mihai Bălteanu, pentru viitorul celor doi copii. Au decis că familia trebuie să rămână împreună, la Chișinău, și să deschidă o clinică stomatologică. Pentru a face rost de bani, și-au dat cu chirie casa și au trecut într-o gazdă. Spune că a reușit să fondeze clinica și să o gestioneze reușit vreme de peste două decenii pentru că a avut parte de sprijinul soțului și al altor apropiați.
Vlantea Bălteanu povestește că nu este deloc ușor să menții o afacere în Republica Moldova, inclusiv din cauză că oamenii au salarii destul de mici și doresc servicii calitative, dar nu prea scumpe. Alt aspect sensibil este fluctuația de cadre. Tinerii specialiști se angajează, învață meserie timp de câțiva ani, după care își văd mai departe de drumul lor, unii chiar deschizându-și propriile cabinete stomatologice. Anume din acest motiv buna activitate a clinicii depinde de proprietarul ei.
Relația bună cu pacienții, bazată pe respect, încredere și omenie, este foarte importantă, subliniază Vlantea Bălteanu. Niciodată nu a avut campanii de promovare a clinicii, dar o mare parte a clienților sunt pacienți pe care-i cunoaște de 10-20 de ani. Clienții mulțumiți își aduc la clinică familiile, rudele, prietenii, colegii de serviciu.
Activitatea unui stomatolog poate fi comparată cu munca unui bijutier – necesită la fel de mult migală și precizie, remarcă Vlantea Bălteanu, iar de sănătatea dinților depinde sănătatea întregului organism.
În activitatea lor, medicii pot comite și greșeli în cadrul tratamentului, dar firește că niciodată n-o fac intenționat, menționează ea. Este foarte important și o dovadă de mare curaj, în opinia Vlantei Bălteanu, ca medicul să-și recunoască greșeala și să-și ceară scuze de la pacient atunci când e cazul.