Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Decizia Procuraturii Anticorupție pe faptul pretinsei finanțări ilegale a PSRM

Procuratura Anticorupție nu va cerceta „pretinsa finanțare ilegală” a Partidului Socialiștilor, după ce a constatat lipsa elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 mar – Sputnik. Procuratura Anticorupție a dispus să nu inițieze urmărirea penală pe faptul pretinsei finanțări ilegale a Partidului Socialiștilor (PSRM), pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, informează vineri, 6 martie, Procuratura Generală.

Kozak dezminte acuzațiile lui Plahotniuc aduse lui Dodon privind federalizarea țării

Această decizie a Procuraturii Anticorupție poate fi contestată în ordinea ierarhică la procurorul anticorupție și ulterior, la judecătorul de instrucție.

Procuratura Generală reamintește că, „pe 8 iunie 2019, Procuratura Anticorupție s-a autosesizat, în baza unor înregistrări video cu camera ascunsă de la negocierile care au avut loc cu o zi mai devreme, la sediul PDM, între Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, difuzate de unele posturi TV”.

Instituția informează că pe acest caz au fost audiate „toate persoanele pretins a avea” informații despre obiectul investigațiilor și faptul finanțării ilegale a PSRM, acestea negăsindu-și confirmarea.

Refuzul Procuraturii de a începe urmărirea penală a fost bazat pe:

- rezultatele investigațiilor efectuate de Serviciul Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor care nu a identificat careva tranzacții financiare suspecte ale PSRM, precum şi ale persoanelor fizicele şi juridice afiliate acestui partid politic;

- raportul de audit privind gestiunea financiară a PSRM pentru anii 2016, 2017 şi 2018, care arată că veniturile şi cheltuielile efectuate sunt clasificate corect şi lipsite de anumite nereguli;

 - rapoartele anuale, ridicate de la Comisia Electorală Centrală privind gestiunea financiară a partidului politic PSRM, rapoartele privind auditul partidului politic şi rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurentul electoral, în perioada 01.01.2018 – 01.05.2019.

Totodată, Procuratura Anticorupție continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul pornit pe pretinse fapte de spălare de bani în care ar fi vizate persoane afiliate PSRM, inițiat în anul 2016 și lăsat anterior în afara procesului de lucru mai bine de 3 ani.

Procurorul de caz a identificat 29 de persoane fizice, 25 dintre ele fiind deja audiate. Totodată, potrivit Procuraturii Generale, au fost interpelați reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei, fiind solicitate informații relevante despre tranzacțiile pretinse a fi suspecte de spălare de bani.