Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

De ce politicienilor din Moldova nu le reușește să-i imită pe liderii mondiali?

Vladimir Voronin, Vlad Filat, Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon, dar și alți politicieni de la noi au încercat sau continuă să-i imită pe diferiți lideri mondiali. De ce nu le reușește?
Sputnik
De ce politicienilor din Moldova nu le reușește să-i imită pe liderii mondiali?

Este cunoscut deja că majoritatea politicienilor moldoveni încearcă să-i copieze pe liderii mondiali, precum Vladimir Putin, Donald Trump, Barack Obama, dar și pe alții. Deși politicienii noștri investesc bani mari în companiile de imagine, pentru a „fi transformați” în personajul ales, ajung să rateze din simplul motiv că, spre deosebire de liderii mondiali, ei nu au caracterul și înteligența emoțională a acestora.

Declarația aparține directorului companiei de consultanţă şi cercetare politică „Intellect Group”, Ian Lisnevschi, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Atitudini” la Sputnik Moldova

„Cel mai frecvent, politicienii din Republica Moldova încearcă să copieze pe cineva, doar că încearcă să prea imaginea, adică partea ce ține de tehnologiile politice, când proficul candidatului este, da fapt, cel psihologic. Cu liderii mondiali se lucrează foarte mult la capitolul psihologic. Acolo se lucrează la un nivel mult mai înalt decât ceea ce încearcă să copieze politicienii noștri”, spune sociologul Ian Lisnevschi.

Sociologul a oferit chiar mai multe exemple în acest sens.

„Nu este suficient să fii dur ca Putin, ca să ajungi să ai capacitatea lui de impunere și negociere, sau să fii un liberal ca Obama ca să obții simpatia oamenilor. Acești politicieni au lucrat ani de zile asupra personalității și imaginii lor, iar în cazul în care nu au deținut anumite calități, în timp el le-au dobândit”, adaugă Ian Lisnevschi.

Potrivit lui Ian Lisnevschi, atât timp cât politicianul nu este stabil emotional, degeaba investește în imaginea create artificial.

„Să luăm exemplul lui Barack Obama. Un revoluționar tânăr student a ajuns unul din cei mai stabil emoțional politicieni. La un moment dat, chiar și zvonurile precum că divorțează erau privite mai mult pozitiv decât negativ. Și să ne uităm la George Bush sau Bill Clinton, care au fost taxați mult anume pentru divorț. În timp ce în cazul lui Obama, când au apărut zvonurile de divorț, oamenii au reacționat foarte pozitiv, deoarece au văzut în el stabilitate emoțională și o viziune mult mai largă”, conchide Ian Lisnevschi.