Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un politician care să posede calitățile lui Putin ar putea avea șanse în Moldova?

Pe cine au încercat să-l imite Voronin, Filat și Plahotniuc și de ce nu le-a reușit. Explicația analistului politic Corneliu Ciurea.
Sputnik
Un politician care să posede calitățile lui Putin ar putea avea șanse în Moldova?

Republica Moldova nu poate avea un lider ca președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Și nu pentru că specialiștii în domeniu nu ar putea crea o astfel de imagine, ci pentru că conjunctura în care se află Moldova este alta, iar alegătorul din țara noastră are un anumit specific. Așa se face că stilul „bizantin”, care se bazează pe intrigi și viclenie are mult mai mult succes în politica moldovenească. Declarația îi aparține analistului politic Corneliu Ciurea și a fost făcută în cadrul emisiunii „Atitudini” de la Sputnik Moldova.

„Noi nu putem să avem politicieni ca Putin. Și aici nu este vorba de imagine. Imaginea poate fi creată, problema este în prestațiile reale, fiindcă Putin este așa cum este, nu datorită „politehnologilor”, ci ca rezultat al prăbușirii unui imperiu și dorinței rușilor de a resuscita un imperiu”, spune analistul politic Corneliu Ciurea.

Situație care nu este caracteristică Republicii Moldova.

„În cazul nostru nu există astfel de aspirații. Noi am avut politicieni care au încercat să-l imită pe Putin, și Voronin, și Filat, și Plahotniuc. La un moment dat, prin promovarea acestei idei „Pro-Moldova” a vrut să inducă acest „putinism” în viața noastră. Dar am văzut că după trei ani a eșuat și Plahotniuc, care nici nu a ajuns în structurile oficiale ale puterii.

Analistul politic spune că stilul „bizantinist” și „ipocrizia greacă” prind mult mai bine în politica moldovenească.

„Anume acest bizantinism este soluția pentru Moldova. Sau o anumită ipocrizie greacă, dacă vreți, fanatismul, la fel asigură supraviețuirea în Republica Moldova. Dacă pui piciorul în prag sau le trântești ușa, ba europenilor, ba rușilor, asta nu prinde bine țării noastre, deoarece Moldova nici nu se află în situația de a trânti uși”, conchide Corneliu Ciurea.