CHIȘINĂU, 1 mart - Sputnik. Margarita Simonian, redactorul șef al AIP „Rossiya Segodnya” și RT, a anunțat că persoane neidentificate au intrat în locuințele a trei angajați ai Sputnik Turcia din Ankara, acuzându-i că și-au trădat patria.
"Au intrat ca niște bestii, i-au amenințaț, au strigat că sunt trădători ai patriei mamă, deoarece lucrează pentru ruși", a scris Simonian pe canalul ei Telegram.
Simonian a menționat că așteaptă un răspuns de la poliție. De asemenea, ea se întreabă cum de atacatorii au aflat adresele de domiciliu ale „unor angajați care nu sunt tocmai cei mai publici”.
În noaptea de vineri, în fața consulatului general al Rusiei la Istanbul a avut loc un protest anti-rusesc împotriva agravării situației în provincia siriană Idlib. Potrivit misiunii diplomatice, protestatarii au scandat sloganuri în care au acuzat Rusia și conducerea acesteia de moartea militarilor turci în nordul Siriei.
În afară de aceasta, pe conturile de pe rețelele de socializare ale Consulatului General al Rusiei au apărut comentarii cu amenințări directe împotriva agențiilor străine rusești din Turcia.
Securitatea ambasadei ruse în Turcia a fost consolidată încă de joi seara, fiind asigurată de forțele speciale ale poliției.