CHIŞINĂU, 1 mart – Sputnik. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, l-a atenţionat pe omologul său turc Mevlut Cavusoglu asupra necesităţii soluţionării cât mai urgente a situaţiei create în jurul jurnaliştilor de la Sputnik Turcia şi asigurării securităţii acestora, se arată într-un comunicat al MAE rus.
„Partea rusă a subliniat necesitatea soluţionării cât mai urgente a situaţiei create în jurul angajaţilor Agenţiei Sputnik la Ankara şi asigurării securităţii acestora”, menţionează instituţia.
Sâmbătă, protestatari agresivi au încercat să intre în apartamentele angajaților Sputnik Turcia la Ankara - cetățeni turci, scandând sloganuri naţionaliste. Jurnaliștii au fost intimidați şi ameninţaţi cu violența fizică și li s-a cerut să își înceteze activitatea profesională. Potrivit Ministerului de Externe, de aseară jurnaliştii au fost reţinute de structurile de forță din Turcia. Ulterior, Agenţia a comunicat despre reţinerea redactorului-şef al Sputnik Turcia, Mahir Boztepe şi despre percheziţiile care au avut loc în oficiul Agenţiei.
Şefii MAE au discutat de asemenea cum decurg pregătirile pentru întrevederea care urmează să aibă loc între Vladimir Putin şi Recep Erdogan.
Părţile s-au pronunţat în favoarea adoptării unor măsuri în vederea creării unei atmosfere favorabile, care să contribuie la un rezultat pozitiv al dialogului cu privire la îndeplinirea acordurilor în susţinerea reglementării siriene şi în alte chestiuni de pe agenta relaţiilor ruso-turce.
La scurt timp după discuţia celor doi miniştri a devenit cunoscut faptul că trei angajaţi ai Sputnik Turcia, reţinuţi la Ankara, au fost eliberaţi după depunerea mărturiilor.
Ceva mai târziu, a fost eliberat şi redactorul-şef al Sputnik Turcia.