Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Gluma se îngroaşă: Ce se întâmplă cu Sputnik Turcia – reacţii oficiale

Situaţia în jurul Sputnik Turcia se agravează. Ministerul rus de Externe a declarat că incidentul constituie o încălcare gravă a drepturilor jurnaliștilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 mar - Sputnik. Să intervină în situația cu privire la atacul asupra angajaților Sputnik Turcia, pentru a asigura securitatea instituţiei ruseşti de presă - acesta este apelul oficial al Moscovei către autoritățile turce.

Potrivit Ministerului rus de Externe, protestatari agresivi au scandat sloganuri amenințătoare şi au încercat să intre în apartamentele angajaților Sputnik Turcia la Ankara- cetățeni turci. Jurnaliștii au fost intimidați cu violența fizică și li s-a cerut să își înceteze activitatea profesională.

Din seara zilei de sâmbătă, victimele agresiunii au fost reţinute de structurile de forță din Turcia şi nu este posibil să se stabilească o legătură cu ei.

"Solicităm autorităților turce să intervină în situație, să asigure securitatea reprezentanților mass-media ruseşti și să contribuie la clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului", se arată în comentariul Departamentului Informație și Presă de pe site-ul oficial al Ministerului de Externe.

Departamentul a subliniat că atacul asupra angajaților Sputnik Turcia și reţinerea acestora reprezintă o încălcare gravă a drepturilor jurnaliștilor.

Şi Margarita Simonian, redactorul șef al AIP „Rossiya Segodnya” și RT a comunicat anterior că în seara de 29 februarie, persoane neidentificate au încercat să intre în locuințele a trei angajați ai Sputnik Turcia din Ankara, adresându-le insulte şi ameninţări.

După ce agresorii s-au făcut nevăzuţi, jurnaliştii s-au adresat la Poliţie pentru a depune mărturii. De atunci, aceştia nu au mai putut fi contactaţi. Mai târziu a devenit cunoscut faptul că, după interogatoriul la Procuratură, reprezentanţii mass-media ruse au fost reţinuţi de Poliţie.

Redactorul-şef al Sputnik Turcia, reţinut

Între timp, Agenţia a anunţat că duminică a fost reţinut redactorul-şef al Sputnik Turcia, Mahir Boztepe.

Acesta a fost dus la Direcţia principală de securitate.

A fost reţinut redactorul-şef al Sputnik Turcia

„Poliţia a venit în oficiul nostru din Istanbul. A mai fost reţinut şi un alt angajat. Alţi trei colegi de-ai noştri sunt încă de ieri la Poliţia din Ankara, în locuinţele lor au dat buzna ieri naţionaliştii. Turcia, ce se întâmplă cu tine???”, a scris Margarita Simonian, redactorul șef al AIP „Rossiya Segodnya” și RT, pe canalul său Telegram.

„În oficiul Sputnik are loc acum o întâlnire a conducătorului reprezentanţei Agenţiei la Istanbul, Maxim Dunaev, avocaţilor Agenţiei, reprezentanţilor Consulatului General al Rusiei la Istanbul şi angajaţilor poliţiei turce”, mai precizează agenţia.

Atacul Asupra Sputnic Turcia depăşeşte cadrul relaţiilor bilaterale

Situaţia a ajuns în vizorul organizaţiilor internaţionale. Tentativa de atac asupra jurnaliştilor Sputnik Turcia şi ameninţările la adresa acestora au fost condamnate de reprezentantul OSCE pentru libertatea presei Harlem Désir.

„Sunt îngrijorat de asemenea de faptul că astăzi au fost reţinuţi din cauza unui articol. Chem autorităţile să asigure securitatea jurnaliştilor străini”, a scris Désir pe Twitter.

​De menţionat că AIP „Rossiya Segodnya” a sesizat ONU, OSCE şi UNESCO în legătură cu situaţia creată în jurul Sputnik Turcia.