Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Valentin Ceaușescu revine în prim plan - vrea DREPTATE, după 30 de ani!

Valentin, fiul primului președinte al României, Nicolae Ceaușescu, poate să se constituie parte civilă până la citirea actului de sesizare.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O știre bombă a fost lansată de cotidianul ”Adevărul”: Valentin Ceaușescu, singurul copil în viaţă al lui Nicolae și Elena Ceaușescu s-ar fi constituit în ”parte vătămată” în controversatul dosar al ”Revoluţiei”, aflat acum pe rolul Curții Supreme.

Sondaj de ultimă oră: la 30 de ani de la Revoluție, opinii surpriză despre Ceaușescu!
”Surse apropiate procesului au declarat că Valentin Ceauşescu a trimis la dosar o serie de documente în care arată că el este succesorul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, despre care susţine că au calitatea de „persoane vătămate””, scrie ”Adevărul”.

Sursa citată arată că respectiva cerere a fost depusă înainte de termenul din 21 februarie al Dosarului „Revoluţiei”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi generalul (r.) Iosif Rus au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Sursa cotidianului arată că, în dosar, cele ”50 şi ceva de părţi vătămate şi părţi civile” şi-au trimis cererea de constituire ”în timp diferit”.

”Când am văzut numele lui Valentin, am spus că e coincidenţă de nume - dar scrie: succesor al persoanei vătămate Ceauşescu Elena şi Ceauşescu Nicolae. Nu are pretenţii”, a declarat o sursă sub protecţia anonimatului pentru ”Adevărul”, precizând încă că Valentin ”poate să se constituie parte civilă până la citirea actului de sesizare”.   

Totodată, sursa citată consideră că implicarea lui Valentin Ceauşescu în Dosarul „Revoluţiei” ”pare a avea legătură cu susţinerile procurorilor”, și anume că acuzații menționați ”ar fi creat „condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat””.

De precizat că ÎCCJ ia în discuţie vineri, 21 februarie, un nou termen în cameră preliminară al procesului ”în care au rămas să răspundă „prezent” în instanţă doar Ion Iliescu, Gelu Voican

”Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, şi ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu”, arată sursa citată.

Valentin Ceaușescu s-a bucurat de o mare popularitate în anii 80, știut fiind faptul că a contribuit mult la crearea marii echipe ”Steaua” București, câștigătoarea Cupei Campionilor și a Supercupei Europei, cea mai mare realizarea fotbalului românesc.

În plus, comportamentul său public și cariera profesională, de fizician, au fost impecabile. A ajutat multă lume, dar nu s-a implicat în activitatea politică din perioada în care tatăl său a condus România.

Interesant este că informația privind prezența lui Valentin Ceaușescu în dosar a apărut chiar de ziua acestuia, 17 februarie (1948). O ciudată coincidență…