Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Gest frumos: Iată ce a făcut diaspora în satul Copceac

Cum au reușit localnicii din satul Copceac să-i convingă pe conaționalii stabiliți peste hotare să facă donații și cum arată parcul renovat, aflați de la Eugenia Țințari, președintele Asociației de Băștinași.
Sputnik
Gest frumos: Iată ce a făcut diaspora în satul Copceac

După independență, parcul din satul Copceac, raionul Ștefan Vodă, a rămas de izbeliște. Scaunele instalate în perioada sovietică au cedat în fața anilor, iar trotuarele au fost distruse de ploi și ninsori. În aceste condiții, localnicii au început să evite plimbările prin parc, în timp ce pe vremuri acesta era locul preferat pentru sport și recreere.

Cojocăritul, o meserie care aducea bunăstare, acum pe cale de dispariție – Studiu de caz
Situația s-a schimbat spre bine însă anul trecut, când Asociația de Băștinași a participat la programul ”Accelerator”, din cadrul Proiectului ”Migrațiune și Dezvoltare Rurală, etapa a II-a, implementat la nivel național de PNUD – Moldova și Guvernul Elveției. Cu suportul financiar din partea donatorilor, diasporei și primăriei, pentru prima dată în decurs de 50 de ani, parcul din Copceac a fost renovat și amenajat.

”30 de mii de lei am colectat prin intermediul unei platforme de fundrising, 30 de mii de lei -  pe contul bancar, iar administrația locală a investit peste 100 de mii de lei. Parcul se afla într-o stare deplorabilă. Am pavat trotuarele – 750 metri pătrați. Am instalat 10 scaune și un foișor mare”, a povestit Eugenia Țințari.

Decizia de a renova parcul a fost luată în urma unui sondaj, la care au participat băștinașii stabiliți peste hotare și localnicii din Copceac.

Tehnologii moderne și vestigii istorice: Cetatea Tighina are un model 3D virtual – Video
”Parcul se află în centrul satului Copceac și este o carte de vizită pentru noi. De asemenea, aici este locul unde ne întâlnim cu toții: localnicii, băștinașii din diasporă, copiii lor care vin vara la bunei. Toate evenimentele frumoase le organizăm în parc”, a menționat Eugenia Țințari.

Aproximativ 130 mii locuitori, din 44 localități din țară, beneficiază de  servicii îmbunătățite de iluminat, apă și canalizare, drumuri și trotuare, locuri de agrement amenajate datorită colaborării dintre administrațiile publice locale și diasporă, în cadrul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1" - parte a Proiectului Migrație și Dezvoltare Rurală, etapa a doua-a.