Ciclonul Sabina a ajuns deja în Romania – Priviți ce face peste Prut - Video

Aşa cum au avertizat meteorologii, şi România a fost afectată de furtunile declanşate zilele trecute în partea de nord a Europei. Mai multe zone ale ţării s-au aflat azi dimineaţă sub avertizare de cod portocaliu şi galben de vreme rea.
Sputnik

Meteorologii, avertisment: Furtuna Sabina, spre România. Ajunge și în Republica Moldova?
BUCUREŞTI, 12 feb – Sputnik, Doina Crainic. Furtunile Ciara şi Sabine au devastat jumătatea de vest a Europei zilele trecute, ucigând şapte persoane. Furtuna violentă a ajuns şi în România, declanşând fenomene meteo bizare.

În cursul dimineţii, centrul, nordul şi vestul României s-au aflat sub un cod galben şi potocaliu de vreme rea. Astfel, la Cluj-Napoca, rafalele de vânt de peste 100 de kilometri/h au răsturnat un camion de câteva tone, cu tot cu remorca pe care se afla un panou publicitar, potrivit capital.ro. În urma impactului au fost distruse cinci maşini. Din fericire, nu au fost victime umane.

Meteorologii au anunţat intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h în zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor.

Şi în judeţul Bistriţa-Năsăud s-a făcut simţită furtuna Sabina. Cea mai afectată zonă este Pasul Tihuţa, care face legătura între Transilvania şi Moldova. Drumarii au intervenit cu nouă utilaje şi au împrăştiat peste 60 tone de material antiderapant.

De asemenea, şi în Suceava au fost fenomene meteo bizare, care au fost filmate de localnici. Zăpada a început să cadă din abundenţă, iar rafalele de vânt s-au transformat în viscol. Acoperişurile mai multor case au fost smulse de vântul puternic, iar echipajele de urgenţă au intervenit pentru evaluarea pagubelor şi acordarea de îngrijiri medicale, acolo unde a fost cazul. Mii de locuinţe din judeţ au rămas fără curent electric.

Meteorologii spun că vremea se va ameliora în zilele următoare, iar temperaturile vor ajunge săptămâna viitoare chiar şi la 18 grade în sudul ţării.