CHIȘINĂU, 5 feb - Sputnik. Angajații cu funcții de răspundere din cadrul Primăriei Chișinău sunt atenționați de primarul Ion Ceban să dea dovadă de maximă responsabilitate în legătură cu avertizarea emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Totodată, edilul îi îndeamnă și pe chișinăuieni să fie atenți unde își parchează automobilele, având în vedere intensificarea vântului.
”Rugămintea noastră este ca toate subdiviziunile să fie în alertă maximă. Acolo unde este necesar să se intervină. Mă adresez preturilor de sector, celor de la gospodăria ”Spații Verzi”, locuitorilor municipiului Chișinău - vom avea vânt puternic pentru perioada de noapte și pentru mâine. Să fie atenți unde își lasă oamenii autovehiculele. Alerta este pentru o perioadă de o săptămână, iată de ce rog maximă responsabilitate”, a declarat Ceban.
Ion Ceban le-a solicitat anterior pretorilor și responsabililor să ia măsuri imediate și să intervină în zonele Capitalei unde ar putea fi inundații, dar și să fie curățate toate gurile de captare a apei.
Măsurile întreprinse de primar vin în contextul instituirii Codului Portocaliu de ninsori. Pe teritoriul țării se prevăd condiții meteo complicate: vor cădea precipitații abundente sub formă de ploi, cu trecere în ninsori (7-17l/m², izolat foarte puternice (20-25l/m². Pe crengi și pe firele electrice s-ar putea forma depuneri sub formă de chiciură. De asemenea, meteorologii anunță viscole, pe drumuri se vor forma troiene și polei.