Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Interpretul Nicu Țărnă, distins de președintele Igor Dodon - Foto

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a înmânat mai multe distincții de stat cetățenilor care au dat dovadă de înaltă măiestrie profesională și ne-au reprezentat destoinic țara în întreaga lume.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 feb - Sputnik. În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Președinție, președintele țării, Igor Dodon, a înmânat înalte distincții de stat în conformitate cu decretele pe care le-a semnat în ultimele luni.

”Astăzi, s-au învrednicit de ordine și medalii simpli cetățeni care au activat în diverse domenii și care pe parcursul anilor s-au remarcat prin muncă îndelungată și prodigioasă, agricultori care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii social-economice, profesori care au depus o muncă imensă pentru a educa mai multe generații, medici care au succese considerabile în activitatea profesională, sportivi de performanţă care au dus faima țării noastre peste hotare, artiști, actori și alte categorii de cetățeni care au dat dovadă de înaltă măiestrie profesională și ne-au reprezentat destoinic țara în întreaga lume”, a scris președintele Igor Dodon pe Facebook. 

Șeful statului le-a mulțumit tuturor pentru munca imensă şi răbdarea de casre dau dovadă zi de zi, pentru activitate prodigioasă și dedicație profesională. Igor Dodon a subliniat că instituția prezidențială va depune efort și le va acorda susținerea necesară și în continuare.

Printre persoanele care au primit distincții de stat se numără și solistul trupei ”Gândul Mâței” Nicu Țărnă. 

Nicu Țărnă este cântăreț, actor de teatru și prezentator de televiziune din Republica Moldova. Este cunoscut, mai ales, ca solist vocal al trupei rock ”Gândul Mâței”. Este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, facultatea Teatru, Regie și Film.