Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Problema aprovizionării cu preparate farmaceutice, sub lupa premierului Chicu

Premierul Ion Chicu și ministrul Viorica Dumbrăveanu au avut o întrevedere în cadrul căreia au discutat despre problema aprovizionarea țării noastre cu preparate farmaceutice.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Premierul Ion Chicu și ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu a examinat subiectul asigurării instituțiilor medicale cu medicamente și dispozitive medicale. În cadrul ședinței au fost constatate un șir de probleme privind aprovizionare cu preparate farmaceutice, aplicarea eronată a cadrului legal – normativ și comunicarea defectuoasă.

Sănătatea în 2020: Acces mai mare la medicamente și operații gratuite

Premierul, Ion Chicu, a examinat problemele existente și a dispus revizuirea competențelor Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate și modificarea cadrului normativ, astfel încât instituțiile medicale să poată achiziționa preparate farmaceutice de valoare mică.

Participanții la ședință au abordat aspecte importante referitoare la sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate național. Compania Națională de Asigurări în Medicină a informat că soldul Fondului Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală constituie aproximativ 400 de milioane de lei și nu sunt rețineri de finanțare a instituțiilor, toate plățile în avans prevăzute de legislație au fost achitate.

În cadrul ședinței a fost discutată utilitatea elaborării unui mecanism de evaluare a capacității agenților economici contractați de a-și îndeplini angajamentele asumate, respectând termenii și calitatea produselor.