Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Percheziții de amploare și rețineri în Capitală: Ce s-a întâmplat - Video

Ofițerii Serviciului Vamal au reținut în flagrant mai mulți membri ai unei grupări infracționale, în cadrul unui dosar de contrabandă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Cinci persoane suspectate de contrabandă au fost reținute în timp ce descărcau un lot de marfă fără acte de proveniență. 

Ofițerii Serviciului Vamal au desfășurat opt percheziții în mai multe depozite clandestine din Capitală, unde au descoperit mărfuri de larg consum în cantități mari, preponderent articole sanitare și de uz casnic în valoare de două milioane de lei. Toate loturile au fost confiscate de oamenii legii. 

Serviciul Vamal anunță că activitatea grupării infracționale a fost monitorizată pe parcursul a patru luni, timp în care au fost acumulate probe pentru a demonstra vinovăția persoanelor reținute. 

Bunurile confiscate au fost procurate de la piața ”KM7” din orașul Odessa (Ucraina) și au fost introduse în țară ilegal, prin regiunea transnistreană. Suspecții riscă până la zece ani de închisoare.