Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

La Chișinău a fost inaugurată Expoziția ”Fabricat în Moldova” - Video

Miercuri, 29 ianuarie, Camera de Comerț și Industrie lansează oficial cea de-a XIX-a ediții a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova” 2020.
Sputnik

Deschiderea oficială a ediției a XIX-a a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova” 2020 are loc la ora 11:00, în Pavilionul nr. 2 al C.I.E ”MOLDEXPO” din Chișinău.

La eveniment participă președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea; premierul Ion Chicu; șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko; membri ai Guvernului; secretari de stat; ambasadori acreditați în Moldova; peste 150 de membri ai delegațiilor din 15 țări.

Agenția de Presă și Radio Sputnik Moldova este partenerul media internațional al Expoziției. Reporterii noștri reflectă în regim online desfășurarea evenimentului.

La expoziție, care se va desfășura în perioada 29 ianuarie- 02 februarie 2020, vor participa 460 de agenți economici din mai multe domenii ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari. Anul acesta, companiile certificate eco își vor expune produsele în spațiile special amenajate.

Expoziția va fi amplasată sectorial și în funcție de profilul de activitate, în pavilionul central, pavilioanele 2 și 3, după cum urmează:

  • Pavilionul Central - întreprinderi din sectorul agroindustrial, agricol, produse alimentare și băuturi, standuri colective ale consiliilor raionale;
  • Pavilionul Nr.2 - întreprinderi industriale, producători de mobilă;
  • Pavilionul Nr.3 - companii prestatoare de servicii, instituții de învățământ, organizații non-guvernamentale, dar și meșteșugari;
  • Zona expozițională deschisă - corturi pentru comerț cu produse apicole, agricole, catering, etc.

Ca și la edițiile precedente, expoziția va găzdui un program amplu de activități,  în cadrul cărora vor fi abordate subiecte de o mare actualitate atât pentru consumatori, cât și pentru producători. În acest sens vor fi organizate diverse mese rotunde, forumuri prezentări de companii și produse, seminare, conferințe pe teme de interes în sfera cooperării comercial-economice, precum și Forumul Internațional de Afaceri “Moldova 2020 – conturarea viitoarei cooperări internaționale de afaceri”.