CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut vineri trei ședințe de lucru.
Cu președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, a făcut o analiză a acțiunilor care se impun pentru o colaborare eficientă, pentru eliminarea restanțelor care vizează hotărârile Curții și care trebuie executate.
”Legea trebuie să fie clară, normele exhaustive pentru a nu lăsa loc de interpretări și abuzuri”, a scris Greceanîi pe pagina sa de Facebook.
Greceanîi s-a întâlnit și cu președintele Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, Emanoil Ploșniță.
"Am discutat problemele de pe agenda avocaților din țara noastră. Totodată, am punctat soluțiile care pot contribui la îmbunătățirea situației și, respectiv, la creșterea calității serviciilor prestate cetățenilor", a subliniat Greceanîi.
Ulterior, președintele Parlamentului a discutat și cu președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Valeriu Chițan. În cadrul acestei întrevederi au fost stabilite prioritățile, discutate planurile și măsurile necesare pentru eficientizarea activității instituției.