Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin, despre soluționarea problemei demografice: De asta va depinde soarta Rusiei

Soarta Rusiei va depinde de soluționarea problemei demografice, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul adresării anuale către Adunarea Federală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și-a început discursul din acest an către Adunarea Federală cu problema demografică, de soluționarea  căreia va depinde soarta Rusiei.

”Soarta Rusiei va depinde de câți vom vi noi. Vreau să-mi încep discursul anume cu problema demografică. În funcție de câți copii se vor naște în familiile din Rusia, peste un an, peste 5, 10 ani? Cum vor fi când vor crește mari? Cine vor deveni? Ce vor face pentru dezvoltarea țării? Și care vor fi valorile pe care se vor sprijini în viață. În prezent suntem 147 de milioane. Dar am intrat într-o perioadă demografică foarte complicată”, a precizat Vladimir Putin.

Totodată, Putin a explicat că în prezent familiile sunt întemeiate de generația anilor '90, perioadă în care s-au născut mai puțini copii, și din acest motiv numărul nașterilor este în scădere.

Igor Dodon și Brian Brown, despre problema demografică și rolul familiei în societate

Potrivit lui, rata fertilității în 2019, în Rusia a fost de 1,5%, ceea ce este nesatisfăcător. În anul 1943 acest indicator a constituit 1,3, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. O situație și mai gravă a fost în anii '90, când rata fertilității era de doar 1,06%.

”Este de datoria noastă istorică să reacționăm la această provocare. Și nu doar să ieșim din criza demografică, dar să obținem un spor natural către mijlocul acestui deceniu. În anul 2024, rata fertilității trebuie să devină 1,7%. Fiecare pas al nostru, legile noi, Programe de stat, trebuie să le evaluăm în primul rând din perspectiva celui mai importante priorități naționale - protejarea și înmulțirea poporului Rusiei”, a declarat Putin.