Statele Unite ale Americii provoacă din nou Iranul: Noi măsuri dure

În condițiile în care conflictul cu Iranul părea să se aplaneze, Statele Unite ale Americii fac o nouă mutare care va enerva Teheranul.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 ian - Sputnik. Secretarul de stat Mike Pompeo și secretarul Trezoreriei Steve Mnuchin au anunțat că SUA au impus noi sancțiuni Iranului.

România, între SUA și Iran, se află ”în prima linie a frontului irakian”

Cei doi demnitari americani au declarat din nou că generalul Soleimani a fost ucis pentru că plănuia ”atacuri iminente” asupra SUA. Oficialii SUA nu au probat însă aceste afirmații.

Pompeo a declarat că sancțiunile vizează opt înalți oficiali iranieni și au fost concepute ”să lovească în centrul aparatului de securitate intern al Iranului”, transmite ABC News

Pompeo l-a vizat direct pe liderul spiritual al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, precizând că sancțiunile vor afecta „alți lideri apropiați de ayatollah” și că „va anula regimului resursele necesare pentru a-și duce la îndeplinire politica externă distrugătoare”.

Sancțiunile vor costa Iranul ”miliarde”, a precizat Mike Pompeo într-o conferință de presă. Acestea ar putea viza însă mai multe persoane, întreprinderi și agenții guvernamentale, consideră analiștii. Anul trecut, Trump a autorizat sancțiuni contra Iranului pentru sectoarele fier, oțel, aluminiu și cupru – ceea ce reprezintă 10% din economia exporturilor Iranului.

Cutremurător: Imagini cu momentul atacului asupra bazelor militare ale SUA din Irak -Video

 Tot astăzi Camera Reprezentanților a adoptat o rezoluție prin care se cere limitarea competențelor președintelui american Donald Trump, astfel încât liderul de la Casa Albă su nu poată adopta măsuri militare împotriva Iranului fără acordul Congresului.

Rezoluția, aprobată cu 224 de voturi pentru și 194 de voturi împotrivă, survine în contextul relațiilor tensionate dintre Iran și Statele Unite. În favoarea rezoluției au votat și 3 republicani.

În documentul care are o valoare mai mult simbolică i se cere președintelui SUA ”să înceteze folosirea Forțelor Armate ale SUA în ostilitățile împotriva Iranului în cazul în care Congresul decide să nu declare război sau să autorizeze în mod specific utilizarea forței – ci numai când este necesară apărarea împotriva unui atac armat iminent împotriva Statelor Unite”.