Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ucraina, ipoteze în cazul prăbușirii avionului în Iran: Rachetă, act terorist sau explozie

Kievul va stabili dacă avionul ucrainean care s-a prăbușit lângă Teheran, cu 176 de persoane la bord, a fost atacat cu rachetă, lovit de o dronă sau a fost ținta teroriștilor, a declarat un oficial al Consiliului de Securitate al Ucrainei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 ian - Sputnik. Ucraina a trimis zeci de anchetatori în Iran pentru a examina posibila cauză a accidentului, inclusiv „o explozie în interiorul avionului în urma unui atac terorist”, coliziunea cu un vehicul aerian fără pilot sau o lovitură directă a unei „rachete sol-aer”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare a Ucrainei, potrivit RIA Novosti.

Accident sau act terorist? Ce cred autoritățile Ucrainei despre tragedia aviatică din Iran

Kievul este în discuții cu Teheranul pentru a avea acces la locul prăbușirii avionului, a adăugat oficialul.

Anterior, Reuters a comunicat, cu referire la serviciile de securitate canadiene, că serviciile abilitate occidentale consideră că accidentul aviatic a fost cauzat de o defecțiune tehnică. Sursa a adăugat că există mărturii care indică asupra faptului avionul s-a prăbușit din cauza supraîncălzirii unuia dintre motoare. Totodată, sursa a adăugat că serviciile speciale occidentale au ajuns la concluzia aeronava nu a fost doborâtă de o rachetă.

De asemenea, potrivit raportului Organizației iraniene de Aviație Civilă, aeronava Boeing 737-800 a luat foc în aer, până la contactul cu solul. Totodată, traiectoria zborului aeronavei indică asupra faptului că, după ce au constatat existența unei probleme, echipajul a întors avionul în direcția aeroportului.

solul.

Organizația mai subliniază că piloții nu au transmis niciun mesaj cu privire la apariția vreunei situații de urgență la bord.

Ce s-a întâmplat în Iran

Aeronava Boeing 737-800, care zbura spre Kiev, s-a prăbușit pe 8 ianuarie, imediat după decolarea de pe Aeroportul din Teheran, la ora locală 02:44 (04:44 ora Chișinăului). Aceasta a dispărut de pe radare la momentul când a atins o altitudine de 2.400 de metri.

Potrivit unor informații, prăbușirea a fost cauzată de aprinderea unuia dintre motoare. Compania Ukraine International Airlines a precizat ca avionul a trecut testul tehnici planificat și complex chiar acum 3 zile, pe 6 ianuarie.
Consiliul de Securitate al Ucrainei a anunțat că la bord se aflau 168 de pasageri și 9 membri ai echipajului. Membrii echipajului și doi dintre pasageri erau ucraineni.

Printre pasageri se aflau cetățeni ai Iranului, Canadei, Germaniei, Ucrainei, Marii Britanii, Elveției, Suediei și Afganistanului. Nu există supraviețuitori.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a dispus inițierea unui dosar pentru investigarea cauzelor prăbușirii avionului. Totodată, Autoritatea aeronautică ucraineană le-a interzis companiilor din țară să efectueze zboruri prin spațiul aerian al Iranului Și Irakului, începând cu data de 9 ianuarie.

Președintele ucrainean a decretat pentru astăzi zi de doliu național.