CHIȘINĂU, 10 ian - Sputnik. La bordul avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, care s-a prăbușit ieri la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini din Teheran, nu se aflau cetățeni ai Republicii Moldova. Despre asta a anunțat Ministerul Afacerilor Externe în răspunsul oficial la solicitarea Sputnik Moldova.
”Conform informațiilor obținute de către misiunile diplomatice ale Republicii Moldova la Baku (acreditată prin cumul în Republica Islamică Iran) și la Kiev, la bordul avionului prăbușit nu s-au aflat cetățeni ai Republicii Moldova”, a precizat serviciul de presă al Ministerului de Externe.
Avionul companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit ieri la ora locală 02:44 (04:44 ora Chișinăului).
Consiliul de Securitate al Ucrainei a anunțat că la bord se aflau 168 de pasageri și 9 membri ai echipajului. La rândul lor, autoritățile din Iran au precizat că în avion se aflau în total 179 de persoane - 147 iranieni și 32 de cetățeni ai Canadei, Germaniei, Ucrainei, Marii Britanii, Elveției, Suediei și Afganistanului.
Compania Ukraine International Airlines a precizat ca avionul a trecut testul tehnici planificat și complex chiar acum trei zile, pe 6 ianuarie.
Ucraina a trimis zeci de anchetatori în Iran pentru a examina posibila cauză a accidentului, inclusiv „o explozie în interiorul avionului în urma unui atac terorist”, coliziunea cu un vehicul aerian fără pilot sau o lovitură directă a unei „rachete sol-aer”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare a Ucrainei, potrivit RIA Novosti.
Potrivit raportului Organizației iraniene de Aviație Civilă, aeronava Boeing 737a luat foc în aer, până la contactul cu solul. Traiectoria zborului aeronavei indică asupra faptului că, după ce au constatat existența unei probleme, echipajul a întors avionul în direcția aeroportului.