Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Oamenii se bucură de zăpada care s-a așternut în nordul Moldovei – Foto

În raioane din nordul și centrul Republicii Moldova au căzut precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în ultimele două zile.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 ian – Sputnik. Stratul de zăpadă este subțire, dar oamenii se bucură că au, totuși, parte de un decor alb de Nașterea Domnului, sărbătorită de cei mai mulți moldoveni pe 7 ianuarie.  

Și în satul Sturzeni, din raionul Râșcani, colindătorii vor merge diseară pe zăpadă pentru a le vesti gospodarilor vestea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.  

Ninsori slabe pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt anunțate de meteorologi și pentru luni, 6 ianuarie. Maximele termice ale zilei vor fi însă pozitive – de până la +2..+4 grade Celsius.

În noaptea spre 7 ianuarie va fi destul de frig: mercurul termometrelor va coborî până la minus 10 grade în nord și până la minus 8 grade în sud.

Marți, când moldovenii sărbătoresc Nașterea Domnului Iisus Hristos pe stil vechi, va fi cu vreo două grade mai frig decât luni. Maximele termice ale aerului vor atinge „zero” grade în nord, +1 grad în centru și +2 grade Celsius în sud. Precipitații nu se prevăd.